Baza ProSport Arena
Grupa 2011 – Un meci (în săptămâna) altfel! O repriză-somn și o jumătate dinamică!

Grupa 2011 – Un meci (în săptămâna) altfel! O repriză-somn și o jumătate dinamică!

14 aprilie 2019 0 ACASA, Altele, ARTICOLE, Cronici meciuri

Juniori U8

Seria 1, Etapa 21

AS Nefele Sports  – ProSport București   0 – 4

 

 

 

O partidă interesantă, în care s-au întâlnit două stiluri diferite, dar care tratează corect fotbalul. Un meci în care copiii s-au putut desfășura și au avut ocazia să-și ”etaleze” cunoștințele, să învețe lucruri noi sau să se întâlnească cu situații noi de joc.

 

 

 

 

O primă repriză ”mai greoaie”, de ambele părți, în care micii juniori parcă ”nu-și găseau locul” sau execuțiile. Avem controlul partidei, prin posesie, iar în cele din urmă, intrăm cu avantaj de un gol la pauză.

 

 

 

 

A doua parte a fost mai intensă și foarte dinamică, în care AS Nefele Sports ne-a pus deseori probleme, dar n-au reușit să finalizeze. Noi am jucat mult pe contraatac și am reușit să marcăm de trei ori. A fost o repriză echilibrată, cu momente foarte bune de ambele părți.

Felicitări ambelor echipe!

 

2
0

Lasa un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *