Baza ProSport Arena
Grupa 2008 – Programul TURNEULUI ZONAL din cadrul CAMPIONATULUI NAȚIONAL U11

Grupa 2008 – Programul TURNEULUI ZONAL din cadrul CAMPIONATULUI NAȚIONAL U11

21 mai 2019 0 ACASA, Altele, ARTICOLE, Meciuri, PROGRAM

În perioada 23-26 Mai, echipa noastră de juniori U11, antrenată de Remus IVĂNESCU, se va deplasa la Pitești, unde va participa la TURNEUL ZONAL din cadrul CAMPIONATULUI NAȚIONAL U11.

 

Băieții noștri fac parte din grupa B, alături de Corona 2010 Brașov, Dunărea Zimnicea și Chindia Târgoviște.

 

Vineri, 24 Mai, vom întâlni Corona 2010 Brașov (loc 2, în acest sezon, pe AJF Brașov, în campionatul Juniorilor E, Elită), iar în al doilea meci ne vom confrunta cu cei de la Chindia Târgoviște (locul 1, în acest sezon, în campionatul dedicat juniorilor E, pe AJF Dâmbovița – echipa neînvinsă, cu victorii pe linie, până acum, în actualul sezon)

 

Sâmbătă este programat meciul împotriva celor de la Dunărea Zimnicea, campioana U11 pe AJF Teleorman, echipă neînvinsă (cu doar 2 egaluri și 12 victorii), până acum, în actualul sezon.

 

În cealaltă grupă se află Petrosport Ploiești, Viitorul Buzău, ACS Dănuț Coman și Hidro Râmnicu Vâlcea.

 

Suntem convinși că juniorii noștri vor face meciuri foarte bune, vor fi conectați la competiție și vor încerca să iasă din grupe, de pe locul 1, pentru a juca finala, programată pe 26 Mai.

SUCCES! FORZZA PSB!

3
0

Lasa un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *